Wednesday, March 26, 2008

Miercuri

Partea I
sau
Ca să poţi merge oriunde te taie capul

Dacă stăm să ne gândim scuza fotografiei ne-a dus pe câmpuri de luptă, printre oameni decapitaţi şi măcelăriţi, prin păduri, prin clopotniţe, prin cimitire, prin catedrale, prin parcuri, pe străzi, la mare, la munte, sub pământ, în aer, invers, înapoi sau poate chiar dincolo, toate datorită faptului că avem aparatul de gât. Carevasăzică suntem fotografi. Avem un statut special pentru că avem scuza, scuza perfectă.

Partea II
sau
Pentru că suntem nişte băieţi care la 5 ani se jucau cu maşinuţe
iar la 20 se joacă, metaforic si ne-peiorativ, cu păpuşi


Dacă stăm să ne gândim scuza fotografiei ne-a permis să răpim fete timide sau nu, singure sau nu, să le îmbrăcăm cum vrem noi, să le machiem cum vrem noi, să le ducem unde vrem noi, să le facem să stea cum vrem noi, să le punem să facă ce vrem noi, toate datorită faptului că avem aparatul de gât. Carevasăzică suntem fotografi. Avem un statut special pentru că avem scuza, scuza perfectă.

Partea III
sau
Regresul fotografiei

Am asistat la dispute între fotografi şi toate s-au purtat pe anumite teme prestabilite. Echipament, tehnică, istoria fotografiei, ce fac alţii sau ce au făcut alţii. Mi se face puţin greaţă când văd oameni prinşi în bula celor care au făcut fotografie până acum. Câţi oameni au făcut fotografia fotografie? Cam câţi intră la Mc Donald's Romană. Cu tot cu terasă. Ar trebui să ne dea de gândit faptul că ne raportăm la o mână de oameni pe care nu-i cunoaştem.

Partea IV
sau
Mâna criminală

Se întâmplă unoeri să deschidem un album de artă şi să vedem ceva care ne impresionează profund. Dăm pagina şi urmează ceva foarte plictisitor. Căutăm cu frenezie alte pagini, poate s-au lipit 2 între ele, poate o mână criminală a rupt o pagină, pagina crucială, căutam continuarea spectaculosului dar urmează doar plictisitorul. Noi, în sinea noastră, fabricăm o pagină, pentru noi înşine, în fiecare zi.

Partea V
sau
Saltele pe pereţi

Probabil unii ne-am angajat într-un fel de cruciadă personală. Probabil suntem convinşi că, la un moment dat, vom închide gura lumii printr-o fotografie, noi cei care probabil suntem foarte aproape de o cameră cu pereţii capitonaţi. Trăim într-o altă lume, cu alte reguli, într-o lume în care probabil orice problemă poate fi rezolvată punând pe masă o fotografie. O anumită fotografie. La un anumit moment. Iar atunci restul va fi tăcere.

3 comments:

ovidiu said...

prea adevarat... mai ales primele 3paragrafe mi-au ramas in minte.

word.

octavian.stangaciu said...

Îmi pare bine că îţi place :)

cătălin said...

Partea 2a si partea 4a mi-au placut foarte mult. Vad ca ai inspiratie. ^_^