Monday, March 24, 2008

Silicat de sodiu si clorură de cobalt

Ce ne protejează pe noi, fotografii, de neplăceri? Durex? Nici vorbă. Silicat de sodiu? Cu siguranţă. Ce este acest silicat de sodiu? Un simplu desicant. Absoarbe apa din aer. A fost folosit în primul război mondial pentru a absorbi gazele şi vaporii ce intră în măştile de gaze iar în al doilea război mondial a fost folosit pentru a feri penicilina şi echipamentul militar de umezeală. În zilele noastre se foloseşte pe scară largă de diferite industrii iar din 2008 este folosit şi de mine.


Din cunoştinţele mele se pune un pliculeţ mic în fiecare ambalaj de placă de bază sau hard disk. Nu aveam decât 2. Le ţineam în rucsac sub aparatul foto. Dar azi...


...am făcut rost de versiunea industrială. Nu vă pot spune de unde pentru că nici cele mici nu se găsesc de vânzare pe piaţă. Cel puţin eu nu am găsit. Pachetul din stânga este sigilat pentru că această... chestie... acţioneză destul de feroce.

Singurul dezavantaj este următorul. Unele biluţe de silicat de sodiu sunt tratate cu un indicator de umezeală, de obicei clorură de cobalt. Când sunt roz nu mai pot absorbi apă. Tot ce trebuie să faci este să le pui la căldură pentru 2 ore şi se fac albastru închis, semn că nu conţin apă. Sunt complet refolosibile. Pentru că pachetele mari sunt din hârtie poroasă şi nu din plastic transparent nu avea rost să folosească indicator de umezeală pentru că oricum nu poţi să vezi prin hârtie. Dar le pot recicla odata la 5-6 luni având în vedere dimensiunea lor. Şi pentru că am 2 le folosesc alternativ. Nu mai ştiu fotografi care folosesc aşa ceva dar prefer să îmi iau măsuri de precauţie. Electronicele şi umezeala nu se înteleg deloc.

2 comments:

Unknown said...

Talk about overkill. :))

octavian.stangaciu said...

"Overkill" e puţin spus :))